De ce să alegi un job la McDonald’s®?

Dacă lucrezi într-unul dintre restaurantele McDonald’s®, te bucuri de susținerea de care ai nevoie, salariu motivant, traininguri și bonusuri. Mai mult, un job la noi îți lasă timp și pentru visul tău, indiferent care este el. Află în continuare care este rolul potrivit pentru tine și aplică pentru un post în cel mai apropiat restaurant McDonald’s®.

McDonalds Crew

Eşti o persoană energică, dornică să accepte noi provocări și care vrea să lucreze alături de o echipă dinamică? Eşti încă student şi doreşti să acumulezi experienţă profesională? Aplică pentru poziţia de Crew Member și hai să-i cunoști pe toți colegii cărora jobul la McDonald’s® li se potrivește!

În calitate de Lucrător Comercial, te vei ocupa de activități variate, care includ toate zonele unui restaurant McDonald’s®: bucătăria, casa de marcat și sala de mese.

Astfel, ai şansa de a-ți dezvolta setul de abilități practice, dar și pe cele de comunicare, în urma interacțiunii cu clienții.

McDonalds Manager Trainee

Oportunitățile de carieră nu lipsesc de la McDonald’s®, iar poziția de Manager Trainee îți poate oferi o mulțime de beneficii cu ajutorul cărora vei urca în ierarhia liderilor de echipă. Dacă ți-ar plăcea să coordonezi un grup de oameni plini de energie, atunci locul tău e, cu siguranță, aici!

Vei avea ocazia să îți demonstrezi abilitățile organizatorice și să propui soluții creative pentru diverse situații de lucru. Cunoștințele acumulate în urma orelor de pregătire profesională te vor însoți în drumul spre succes.

McDonalds Barista

Ești productiv dimineața, iar aroma unică de cafea îți oferă energia necesară pentru a te bucura de fiecare moment al zilei?

Atunci aplică pentru poziția de Barista la McCafé® și beneficiază de un program complet de pregătire profesională, o atmosferă plăcută întreținută de colegi dinamici și multe alte avantaje.

Vei avea ocazia să împarți mii de zâmbete oamenilor din jurul tău și să-ți dezvolți, astfel, abilitățile de comunicare. Buna dispoziție este nelipsită din restaurante, iar momentele trăite în fiecare zi alături de echipa ta se pot transforma în amintiri de neuitat.

McDonalds Responsabil Ospitalitate

La McDonald’s®, experiența pozitivă a vizitatorilor este prioritară. Dacă îți place să interacționezi constant cu oamenii din jurul tău, atunci aplică pentru poziția de Guest Experience Leader (GEL).

Plasarea comenzilor prin intermediul noilor kiosk-uri digitale este o experiență nouă pentru oamenii care nu sunt familiari cu sistemul tehnologic implementat în unele restaurante. În calitate de GEL vei avea ocazia să ajuți clienții și să le explici ce înseamnă inovația la McDonald’s®. Astfel, te vei asigura că buna lor dispoziție rămâne intactă pe tot parcursul vizitei.

quotation

Și ce dacă nu ți-a ieșit? Lucrurile bune nu ies din prima sau din a doua. Dar la Mec poți învăța.

quotation

Și ce dacă nu ți-a ieșit? Lucrurile bune nu ies din prima sau din a doua. Dar la Mec poți învăța.

VALORILE NOASTRE

 

Compania noastră este construită pe un set de valori la care ținem și care ne definesc. Acestea sunt motorul nostru de creștere și se reflectă în comportamentul întregii noastre echipe.
Mereu cu un zâmbet.

ospitalitate

OSPITALITATE

Clienții noștri și echipa se află în centrul atenției noastre.

diversitate

DIVERSITATE

Ușile noastre sunt deschise pentru toată lumea.

integritate

INTEGRITATE

Suntem consecvenți și corecți. Ne respectăm fiecare promisiune.

 
comunitate

COMUNITATE

Ne implicăm activ în comunitățile din care facem parte.

 
familie

FAMILIE

Avem încredere unul în celălalt. Și suntem mai mult decât o echipă.

Ce spun colegii noștri

Vezi cum este să ai un job la McDonald’s® chiar de la echipa noastră.

employee
Inițial, am ales McDonald's® doar din dorința de a avea un loc de muncă și pentru a mă ajuta să-mi câștig proprii mei bani de buzunar. Tot aici mă aflu și după acești șapte ani de zile, în care am realizat că un job la Mec este mai mult de atât: mi-am făcut prieteni, am devenit ca o familie și prin perseverență am realizat că este un mediu care susține performanța și avansarea în carieră.

Îmi place să gătesc și să încerc tot timpul rețete și ingrediente noi și să mă plimb pe străzile orașului, alături de prietena mea. Desigur, o cafea de la McCafé® este mai mult decât binevenită în aceste plimbări.

- Răzvan, Barista Manager, McDonald’s® Drumul Taberei

employee
Acum 3 ani, când încă eram în facultate, am ales McDonald’s® pentru a face practică, pe o perioadă scurtă de timp. Însă, stabilitatea, flexibilitatea programului și oportunitățile de dezvoltare m-au determinat să rămân în echipă.
Poziția pe care lucrez mă provoacă să fiu mereu la curent cu inovațiile din sistemul McDonald's®, să le înțeleg și să le explic oaspeților ce facilități de comandă au, dar și să îmi dezvolte abilitățile de comunicare. Kiosk-urile de comandă, din restaurante sunt chiar foarte ușor de utilizat.

Posibilitatea de a avea un program flexibil și în ture mă ajută să îmbin activitățile zilnice cu orele petrecute la job. Îmi place să joc tenis, să merg cu bicicleta sau să alerg, și, mai nou, am descoperit fotografia, pentru mine reprezintă singurul mod static prin care ne putem aminti lucruri, oameni și locuri în cele mai mici detalii.

- Iuliana, Second Assistant, McDonald’s® Pallady

employee
Am ales McDonald’s® din întâmplare și din curiozitate, acum 20 de ani, iar la momentul respectiv, am crezut că va fi un loc de muncă provizoriu. Însă, de-a lungul timpului am realizat că ceea ce fac mă reprezintă, iar colegii mi-au devenit prieteni.

Având în vedere că am o viață de familie foarte activă, încerc să găsesc un echilibru între activitatea profesională și activitățile cu cei dragi. Când nu sunt la concursuri cu fetița mea care face sport de performanță, încerc să mă relaxez prin pictură, lectură și iubesc călătoriile alături de familia mea.

- Vali, Lobby Coordinator, McDonald’s® Barbu Văcărescu

FAQ

Ai o nelămurire în legătură cu jobul la McDonald’s®? Ce presupune sau dacă te califici?

Poți aplica foarte rapid completând formularul online de aici: bit.ly/Cariere sau depunând CV-ul în restaurantele McDonald's® din țară.

Poți regăsi informații cu privire la politica GDPR aici: https://mcdonalds.ro/legal

Din punct de vedere legal, te poți angaja de la 16 ani. Mulți tineri își doresc să câștige singuri bani și să nu mai depindă de ajutorul părinților pentru orice cheltuială. Noi îi încurajăm să înceapă să lucreze și suntem mereu deschiși in a oferi oportunități celor interesați. Pentru a te angaja, însă, ai nevoie de acordul părinților.

Da, poți aplica pentru mai multe posturi diferite în același timp, însă, vom analiza cerințele tale pe rând. Iți recomandăm să citești descrierea pozițiilor noastre pentru a putea decide ce carieră vrei să urmezi.

Recomandarea noastră este ținuta smart casual. Spre exemplu, un tricou de culoare caldă și pantaloni închiși la culoare sau fustă.

Sigur că da, poți aplica de mai multe ori, te rugăm doar să trimiți o nouă cerere de angajare - online, pe site-ul www.mcdonalds.ro sau în orice restaurant McDonald's®.

• Selecție CV;
• Interviu;
• Te vom informa telefonic pentru a stabili pașii necesari întocmirii contractului.

La finalul procesului de recrutare, dacă ai fost selectat pentru angajare, vei primi o listă cu toate actele necesare în vederea continuării și finalizării procesului de recrutare.

Salariul de intrare diferă de la poziție la poziție, in funcție de grila salarială în vigoare.
Pe lângă salariu, vei primi și tichete de masă, reducere 50% pentru produsele servite în timpul programului de lucru, zile libere pentru evenimente speciale și altele.

Salariul se acordă lunar, conform legislației în vigoare.

Restaurantele noastre funcționează în cadrul unor intervale orare variate, până la 24 de ore pe zi. Spre exemplu, o tură de dimineață poate începe la ora 6.
Toți angajații noștri lucrează în ture, prin rotație, ceea ce presupune lucru și în tura de noapte (dacă ai peste 18 ani). Turele sunt concepute pentru a fi în avantajul tău, ținând cont în același timp de legislația în vigoare.

Unul dintre numeroasele beneficii de a lucra la McDonald's® este acela că nu trebuie să-ți faci griji cu privire la vestimentație! Îți oferim uniformă și te ajutăm cu indicații privind conduita la locul de muncă. Ține cont că munca în domeniul alimentației publice presupune o ținută adecvată și un aspect îngrijit, care să contribuie la respectarea regulilor de siguranță alimentară, de aceea am recomanda, în plus:
• Încălțăminte cu talpă aderentă și joasă
• Lipsa bijuteriilor accesoriu, exceptând verigheta
• Lipsa lacului pe unghii, a unghiilor false sau machiajul excesiv

În McDonald’s® punem mare accent pe dezvoltarea oamenilor.
Angajații pot avansa în funcție de performanțele de la locul de muncă și in funcție de implicarea dovedită prin parcurgerea cu responsabilitate a tuturor programelor de instruire aferente poziției.
Pachetul salarial va fi diferit in funcție de poziție, conform grilei salariale existente la acel moment.

Toți angajații pornesc de la același program de dezvoltare profesională in restaurantele noastre, doar că pentru un Manager Trainee, programul de dezvoltare dedicat este accelerat pentru a pregăti rapid viitoarea generație de manageri.
Programul de pregătire este o combinație de instruire umăr la umăr în restaurant (on floor) – 70%, studiu individual (off floor) – 20% și training virtual / în sala de curs – 10%.
Vei parcurge mai multe etape într-un ritm intensiv de învățare:
• Instruirea pentru stații
• Instruirea pentru Crew Trainer
• Tranziția către poziții de management în cadrul McDonald’s®
• Instruirea pentru ospitalitate
• Conducerea zonelor
• Conducerea schimburilor
După aproximativ 9 luni (în funcție de nivelul de pregătire și perseverență), se încheie programul de pregătire Manager Trainee și urmează o perioadă de evaluare de 2 luni, timp în care vom definitiva pregătirea ta astfel încât să poți face pasul către primul rol managerial în cadrul echipei McDonald's®.